vineri, 11 martie 2011

Upanishad 2,1

A-ti privi corpul degradandu-se din perspectiva sufletului vesnic tanar este una dintre marile tragedii ale vietii.

8 comentarii:

  1. Ceva destul de asemanator am intalnit in "Dorian Gray" :) Si asa si este!
    De acolo te-ai inspirat?!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Dani, nu am citit dorian gray dar stiu ca tineretea "vesnica" este una dintre temele cartii. O Wilde spunea ceva de genul: "Tragtedia batranetii nu este ca suntem batrani, ci ca suntem tineri"
    Cred ca la textul aste te refereai.

    Intr-adevar sunt multi cei care s-au ocupat cu aceasta tema intr-un discurs sau altul.
    M-a inspirat o discutie cu mama mea, care-mi spunea acum ceva vreme cum vede pe zi ce trece ca nu mai poate face una sau alta.
    De aceea spun, sufleteste ramanem vesnic tineri. De n-am avea corp am trai vesnic. Corpul este dar si blestem.

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, blestemata sa fie carcera asta trupeasca! Mi-e asa de teama cand va veni vremea, pe nesimtite, cand se va imputina cu totul!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Madelaine, cred ca cine este realist vede degradarea in fiecare zi. Sau cel putin o simte...

    RăspundețiȘtergere
  5. Exact! La acel citat ma refeream.
    Si da, daca nu am avea corp ramaneam vesnici, dar stau si ma gandesc ca oare ne-ar fi placut mai mult asa?! Asta e o intrebare pentru care nu am raspuns si nici nu stiu daca voi avea vreodata. E usor sa-mi imaginez dar, oare mai aveam noi simturi? oare cum ar arata o astfel de viata? :) iar intrebarile pot continua.
    Eu totusi tin sa cred ca ramanem undeva acolo vesnici chiar daca trebuie sa trecem prin astfel de.. schimbari mai putin placute sau chiar deloc placute ale vietii. Cred ca suntem un suflet care "calatoreste" in timp prin mai multe corpuri, adica renastem si tragedia e ca nu ne amintim de vietile trecute :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Dani, greu de spus...cred totusi ca vesnicia e apasatoare...Poata de aia nu ne amintim de vietile anterioare! ;-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Apropos de ce ai scris imi vine in minte un mare film...BiCentennial Man. Stiu, ar trebui sa-mi vina o carte in minte...am citit Portretul lui Dorian Gray si e vorba despre uratenia umana, nu despre degradarea trupeasca. Daca uratenia umana s-ar transpune intr-un portret am fi terifiati. Cumva se apropie de subiect, si nu.
    Dar sa ma intorc la filmul meu. Este o antiteza la ce ai scris: atata timp cat percepem lucrurile limitati de aceasta degradare trupeasca tanjim dupa nemurirea acestuia. Insa, daca avem nemurirea tanjim dupa degradare. Nu-i ironic? Cred ca trebuie sa privim dintr-un unghi optimist: avem ce avem , cat avem pentru ca nimic din ce credem ca ne este imposibil de obtinut, nu este altceva decat o alta frustrare. Traieste clipa! Sufletul tanar poate sa duca un trup atata vreme cat doreste el. Problema este ca ne gandim prea mult la esenta devenirii decat la esenta atingerii unui alt grad de cunoastere. Nu este o tragedie! ;)
    Primavaratic, am spus!!!:))))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Primavaraticul e in work! ;-)
    Cred ca suntem oricum plini de contradictii. Bineanteles ca vrem mereu ceea ce nu avem. Poate ca este un dar Dumnezeiesc nestatornicia si nemultumirea din sufletul nostru. Dar si blestem in acelasi timp.

    RăspundețiȘtergere