sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Upanishad 1,6

Cel mai de pret dar al Creatorului este capacitatea de a uita!

11 comentarii:

  1. Există uitare cu adevărat?! Atâta timp cât suntem conştienţi să am uitat, nu i-aş zice uitare...există o capacitate de ignorare, da, şi mai există, iar eu aici aş zice că intervine divinul, capacitatea de repoziţionare...asta da, ne ajută şi cred că e un dar divin :) evident, pentru cine îl primeşte că nu toţi sau nu mereu avem acces...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Rontziki, cred ca uitarea si repozitionarea sunt in discursul acesta aproape sinonime. Constientizarea uitarii e pentru mine doar un sentiment. Multe trairi negative din trecut mi s-au sters din memorie. A ramas doar o senzatie palida de bine sau de rau. Uneori am doar o senzatie de tristete parca nemotivata...lipsita de detaliu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce discutie interesanta! Uite ca ma bag si eu. Sper sa nu ma pierzi pe drum iarasi. ;)
    Eu as baga mana in foc ca in Biblie Creatorul ne-a faurit dupa chipul si infatisarea lui, nu si personalitatea acestuia sau nu a inclus si restul capacitatilor mentale. Parerea mea e ca acest upanishad nu vorbeste despre NOI, ca entitate, ci despre EL, cel care ne-a creat. Uitarea este prezentata la nivelul la care aceasta devine un corn al abundentei de bunavointa cu care suntem priviti de sus.
    Si bine te-am regasit pe blogul tau, Claudiu. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Daniela, sa te pierd??? S-a mai intamplat vreodata? Sper ca nu!!!
    Interesanta teza ta...
    Sper ca nu ne-a facut chiar dupa chipul sau...mi-ar surade un Dumnezeu mai putin penibil la infatisare...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu cred in uitare, poate intr-o memorie mai slaba odata cu batranetea :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cami, cred ca o viata fara uitare e un chin!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu daca putem uita complet absolut tot ce ni-sa intamplat! Vrei intradevar sa uiti acel lucru si sa spunem ca iti iese dar ramane undeva in subconstient totul! Cel putin eu, uneori ma trezesc cu unele amintiri care fac parte poate din copilarie si se starnesc spre exemplu doar uitandu-ma la ceva/cineva care mi-a adus aminte de..
    Cred ca la toti se intampla asa dar poate nu dam importanta. Uneori poti retrai la fel de intens unele amintiri fie ele chiar de mult apuse.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai spus ceva, Claudiu, care m-a pus pe reflectat: "o viata fara uitare e un chin". Foarte adevarat! Stii ca ma si gandeam zilele trecute ca prea uit lucruri din trecut ca o batranica senila...insa cred ca nu este decat un proces normal ca sa-ti traiesti viata la cote normale. ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. @Claudia-Daniela, nu putem uita totul. Cu siguranta. Unele momente au fost poate atat de triste sau de socante incat nu le vom uita niciodata. Nici nu cred ca ne putem concentra asupra unui eveniment tocmai pentru a-l uita.

    @Daniela, ma bucur ca mai vede cineva treaba asta ca mine. Poate ca avem nevoie de o anumita varsta pentru a constientiza treaba asta...

    RăspundețiȘtergere