joi, 18 noiembrie 2010

Upanishad 1,4

Unul dintre cele mai triste momente in viata este cand simti cum iti moare dorul...

14 comentarii:

  1. Mie mi-a murit dorul... dar nu stiu daca fata de tot... oare poate sa-ti moara cu totul?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Cami...sper sa nu moara fata de tot si toate...s-ar duce ad absurdum existenta noastra...

    Am trait aceasta senzatie in urma cu o saptamana cand am fost in Sibiu. Imi era atat de dor de oras de misterul lui si mergand pe strada noaptea am simtit in fiecare celula a corpului cat de strain imi este de fapt, cat de rece si cat de departe de cum il aveam eu in sufletul meu. Am simtit cum mi-a murit dorul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie asa mi se intampla cu ce am trait anterior. Cumva, desi mi-ar placea la nivel conceptual sa repet experienta (gen sa revad Sibiul), nu imi e dor in mod real sau atat de mult. Ajung acolo si imi place poate, dar altfel decat in datile anterioare, de fapt nici nu imi era dor de el, ci ii descopeream noi fatete. Eu prefer sa ma entuziasmez pentru noutati :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Cami...se potriveste atat fata de locuri cat si fata de oameni...
    Cred ca abia in mintea noastra dam contur trecutului...il imbunatatim, il concepem dupa propria patima si-l falsificam fara rost...

    Si da, ai dreptate...nimic nu este mai palpitant decat o noutate!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum s-ar spune, "ţi-a fugit dorul de-acasă"...Am trăit şi eu senzaţia de care vorbeşti, dar am constatat ulterior că era doar un miraj, un fel de scut, poate, care parcă mă împiedica să gust ceva ce-mi dorisem f mult, mă făcea să percep, aşa cum spui tu, rece, străin, dar a fost doar temporar...memoria a redat apoi dorului ce-i al dorului şi mai abitir decât înainte...

    Nu ştiu dacă e valabil şi pentru tine pentru că uneori, dorul chiar fuge de tot...nu pentru totdeauna şi nu pentru toate, dar probabil face parte din schimbare...

    RăspundețiȘtergere
  6. @Rontziki...timpul va da cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare...Inca ma leaga ceva de Sibiu, dar cand nici acel ceva nu va mai exista mi-e teama ca voi face un ocol mare in jurul orasului...

    RăspundețiȘtergere
  7. N-are cum. Cum să moară dorul? Pfff! Dorul este nemuritor. E Duncan McLeod, dorul ăsta. :))

    RăspundețiȘtergere
  8. @cutzu, dorul meu de voi (familia mea) e nemuritor, dar restul de dor este!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred că înţeleg ce spui... Uneori simţim vidul, poate că nu e moartea dorului, ci a unei părţi din ceea ce credeam că suntem noi. Poate că nici nu e o pierdere, ci o eliberare de nostalgii care ne ţin prinşi în trecut.

    Ştii? :) Upanishade... :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Deea, da...totusi are o latura tragica pierderea...sa simti practic "live" cum se stinge flacara...

    RăspundețiȘtergere
  11. Cand dorul moare pentru ceva ce practic tie nu-ti mai pasa, nu mai simti nimic din diferite motive, nu cred ca ar mai fi o situatie trista.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Daniela, e trista situatia daca traiesti in cateva minute sau ore procesul de transformare din dor in nepasare, proces care in mod normal poate ar dura ani de zile. E trist, daca ti-ai contemplat dorul, daca te-ai agatat de el ca de esentialul sufletului si l-ai numit samburele creatiei... Cand iti moare dorul esti cel mai singur suflet... Eu am simtit treaba live...Nu cred ca m-am simtit in viata mea mai singur decat in acea noapte...

    RăspundețiȘtergere
  13. Okay, poate inca nu am inteles pe deplin cum sta treaba asta cu dorul..
    Iti dau dreptate! Procesul acela de transformare nu are cum sa dureze ore.. nici nu am zis asta!
    Cred ca e destul de complicat.. Eu, probabil inca nu am avut o asemenea traire.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Daniela, dar cand o vei avea te vei gandi la mine...;-)

    RăspundețiȘtergere